În România anului 2026, am putea crede că noile legi vin să protejeze aurul verde. În realitate, o analiză atentă a Legii nr. 331/2024 (Noul Cod Silvic) scoate la iveală o realitate amară: sistemul este conceput mai degrabă pentru a proteja administratorii de păduri, nu pădurea în sine.
Dacă ești proprietar de pădure sau pur și simplu un cetățean îngrijorat, iată de ce „paza” actuală este, în multe cazuri, doar o iluzie birocratică.
1. „Paza la cioată” – Raportăm furtul, nu-l prevenim
Conform Articolului 94, personalul silvic este exonerat de orice răspundere patrimonială dacă depune o informare scrisă în termen de 24 de ore de la constatarea unei tăieri ilegale.
Unde e problema? Legea obligă la raportare după constatare, nu după săvârșire. Practic, dacă un pădurar găsește cioatele după o săptămână și depune hârtia la ocol în 24 de ore, el și-a făcut datoria. Dacă hoții nu sunt prinși (Autor Necunoscut - AN), paguba rămâne în buzunarul proprietarului sau al statului.
Este ca și cum ai plăti o firmă de pază pentru casă, hoții ți-ar goli locuința, iar firma de pază ți-ar spune: „Noi am raportat la poliție că nu mai aveți mobilă, deci suntem acoperiți.”
2. Pădurarul: Judecător și parte în propria gestiune
Un aspect critic sesizat este cumulul de funcții. În prezent, pădurarul de canton face și paza, dar tot el marchează arborii și eliberează avizele de însoțire a lemnului.
Conflictul de interese este evident: Pădurarul ajunge să se „verifice singur”. Cine poate garanta că avizele sunt eliberate corect dacă nu există un control extern, independent, în momentul încărcării lemnului? Fără o separare strictă între administrare și pază, sistemul rămâne vulnerabil la abuzuri interne.
3. Tehnologia există, dar unde sunt intervențiile?
Noul Cod Silvic vorbește despre sisteme video (Art. 95) și monitorizare. Însă, fără o structură de pază independentă, dotată cu echipaje de intervenție 24/24, aceste imagini sunt doar amintiri cu arborii care au fost.
Paza modernă nu înseamnă să numeri cioatele după ce lemnul a fost deja vândut. Înseamnă:
Senzori de mișcare și drone care alertează în timp real.
Echipaje mobile care să ajungă la fața locului în timpul flagrantului.
Mijloace de probă solide care să nu permită clasarea dosarelor penale.
4. Blocajul asigurărilor – O gaură neagră legislativă
Articolul 93 impune paza pe baza unei „analize de risc” vizate de Poliție și Garda Forestieră. Problema? Nu avem încă o metodologie clară.
Fără acest document, nicio firmă de asigurări nu acceptă să încheie polițe pentru păduri (împotriva incendiilor sau a furtului). Astfel, proprietarii sunt lăsați complet descoperiți în fața unor dezastre care pot șterge generații întregi de investiții.
5. Prejudiciul fiscal: Cine plătește TVA-ul pentru lemnul furat?
Tăierile ilegale nu sunt doar o pierdere de masă lemnoasă, ci și una fiscală. Orice arbore dispărut este, în ochii fiscului, o „livrare de bunuri” pentru care statul ar trebui să încaseze taxe. Când paza eșuează și autorul rămâne necunoscut, statul pierde de două ori.
Concluzia este simplă: Garda Forestieră ar trebui să urmărească recuperarea acestor prejudicii de la cei care încasează bani pentru pază, dar nu o asigură eficient.
Ce solicităm Ministerului Mediului?
Am înaintat oficial un memoriu către Minister, solicitând:
Răspundere materială reală pentru ocoalele silvice în cazul furturilor cu autor necunoscut.
Separarea serviciului de pază de cel de administrare/exploatare.
Metodologie urgentă pentru analizele de risc, pentru a permite asigurarea pădurilor.
Sisteme de intervenție 24/24, nu doar constatatori de cioate.
Pădurea nu se păzește cu hârtii depuse la timp, ci cu prezență în teren și responsabilitate asumată.
Tu ce crezi? Este corect ca proprietarul să plătească paza, dar tot el să suporte furtul?
Lasă-ne părerea ta în comentarii și distribuie acest articol pentru a face auzită vocea proprietarilor de pădure!
Autor: Bumb Vasile Dănuț